acasa | contact
EuropeDirect Info Europe Direct
EUROCONSUMATORI » Ziua Consumatorilor 2010
La Botoşani

Luni, 15 martie, de Ziua Consumatorilor,  Centrul Europe Direct Botoşani având ca structură gazdă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor a organizat o întâlnire cu liceeni de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" Botoşani. La sala multimedia „Mihail Vasilică”  a Colegiului au participat circa 60 de elevi din clasele a IX-a D (profesor diriginte, dl Ioan Băetu) şi a X-a F (prof. diriginte dl Ştefan Oltean).

Participanţii au fost solicitaţi să evalueze, în două runde, modul cum se respectă în România  cele 10 principii de bază ale protecţiei consumatorilor în Uniunea Europeană.

În prima rundă ei au acordat calităţii protecţiei consumatorilor în România nota 7,14.

Au urmat discuţii şi proiecţii de filme educative.

În cadrul dezbaterilor s-au cerut şi acordat explicaţi pe marginea principiilor: "Cumpăraţi orice doriţi, de unde doriţi", "Standarde înalte pentru siguranţa alimentelor şi bunurilor de consum", "În cazul în care nu funcţionează, returnaţi-l", "Protecţie pe timpul vacanţelor", "Despăgubiri eficiente în cazul litigiilor transfrontaliere".

În paralel au fost proiectate  filme educative din videoteca APC Botoşani: ("Atenţie la etichete", "Ce este croissantul?", "Lista de ingrediente indescifrabile", "Pâine albă sau pâine neagră?", Procesul etichetelor") sau primite de la Uniunea Europeană: ("Drepturile consumatorilor în UE", "Fructele merg la şcoală", "Etichetarea jocurilor video", "Pericol MP3 playere: volumul excesiv", "Reguli de navigare pe Internet").

În cele din urma participanţii au fost invitaţi să facă o nouă evaluare a modului cum se respectă principiile de bază ale Protecţiei Consumatorilor în România iar  media finală a fost 6,95.

 

Album foto:

http://picasaweb.google.ro/Europedirectbotosani/ZiuaConsumatorilor02?feat=directlink   

 

Centrul Europe Direct Botoşani

 

Unica responsabilitate pentru conţinutul prezentului  comunicat revine autorilor iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare pentru utilizarea sub orice formă a informaţiilor de mai sus.

Autori: Centrul Europe Direct Botoşani

» Comenteaza

Alte articole din Euroconsumatori:

» Un european din trei se declară nemulţumit de companiile de electricitate şi gaz.
» Tarife mai reduse pentru serviciile de roaming, începând cu 1 iulie 2009
» Undă verde pentru liberalizarea pieţei de energie electrică şi a gazelor naturale
» Rezerve minime de petrol şi produse petroliere
» Sondaj - chestionar Ziua Consumatorilor - răspunsuri
» COMUNICAT DE PRESA - ACER
» Sondaj între tinerii botoşăneni: Suntem consumatori europeni?
» Audio - Întrebări APC Botoşani şi răspunsuri la Roşia Montană
» Noi regulamente privind aditivii
» Introducerea ţigărilor cu „capacitate redusă de incendiere” (CRC)
» Noi reguli de etichetare pentru sucuri şi nectaruri
» Buletin Euro-Consumatori Botoşani
» GHIDUL CONSUMATORULUI pentru UEFA EURO2012 POLONIA ŞI UCRAINA
» Noua Agendă a consumatorilor europeni
» Un plan pentru o mai bună protecţie a consumatorilor
» Calatorind prin Europa 2012 - 2013
» Calatorind prin Europa 2012 - 2013
» Scandalul cărnii de cal în atenția Comisiei Europene și a Parlamentului European
» falsele oferte gratuite, publicitatea de tip capcană și deturnare”
» UE vine în sprijinul consumatorilor de produse ecologice
» Peste 3.000 de terapii noi pentru cancer se află în cercetare şi dezvoltare
» Drepturile consumatorilor în călătoria cu avionul
» PE şi protecţia consumatorilor de credite
» Consumatori: Cum alegem ouăle, carnea de miel si cozonacul?
» Recomandări de la Comisia Europeană privind mecanismele de acțiune colectivă în despăgubire în statele membre
» Probleme ale consumatorilor la nivel european, național și local
» Sesiune de informare la Intercontinental: pachet de norme mai inteligente pentru alimente mai sigure
» Sondaj UE: Românii nu prea cred în ce scrie pe etrichete
» Grafice: Drepturi noi pentru 120 de milioane de turiști în Europa
» Lista companiilor aeriene cu interdicții și restricții de zbor în UE
» TABEL - De la 11 iulie pe piața UE: Regulamentul privind produsele cosmetice
» Energia: o aprovizionare sigură şi durabilă, la preţuri corecte
» Măsuri împotriva creșterii prețurilor și costurilor energiei
» Raport privind alimentația în școlile din UE
» Cardul european de asigurări de sănătate
» Campania Fii un pacient activ!
» Cum să închiriezi o cameră de hotel în Uniunea Europeană

Comentarii:

Travispl a scris, Joi, 12 Noiembrie 2015, 19:44:05 :

I found learned a lot of of informative.
Low price without prescr medicines in pharmacy blog.

StemT.G. a scris, Marti, 05 Ianuarie 2016, 03:17:59 :

I have much of cognitive.
In our on-line drugstore best cost for medicines. See more to dostinex website.

BorisB.K. a scris, Marti, 05 Ianuarie 2016, 03:47:34 :

I get many of new cognitive.
We offer cheap drug in xalatan.zulo.ga shop.

MartinC.Q. a scris, Luni, 25 Ianuarie 2016, 14:19:31 :

I got much of new of informative.
Writing your papper the professional as online service soon as possible.

ClausQ.O. a scris, Luni, 25 Ianuarie 2016, 23:29:19 :

I get many of new things.
Writing your homework the professional as do my homework soon as possible.

DanielP.L. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 04:54:21 :

This is a very interesting item.
Best no presc drugs in buy cellcept online shop.

RobertS.L. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 05:53:34 :

It`s is a very interesting article.
For purchase cheapest med click to rulide online online shop.

DavidX.M. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 06:43:23 :

This is a very informative article.
For purchase low meds click to buy cymbalta online shop.

MedverR.M. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 07:17:36 :

I got many of new things.
Cheapest no presc medicines in furacin online website.

IraG.E. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 16:58:54 :

It`s is a very great site.
We offer low drugs in voltaren online shop. Good no prescription drugs in vigora online online shop. Purchase low drug you can on buy lasix brand

MedverR.P. a scris, Duminica, 19 Februarie 2017, 19:34:02 :

It`s is a very informative article.
In our on line Apteka cheapest price for medicines. See more to site online shop. We offer good drugs in orden plavix shop. Purchase good medicines you can on aspirin sin receta medica

Alte articole
» Din EUROPARLAMENT: Galerii foto - Parlamentul European
» Din EUROPARLAMENT: Infografice - Parlamentul European
» Din CăUTăM PARTENERI : Greece: Crisis Observatory
» Din BLOGURILE EUROPE DIRECT: Ziua Europei cu Reţeaua Europe Direct România
» Din CETățENIA EUROPEANă: Implicarea reprezentanților lucrătorilor și angajatorilor (partenerii sociali) în reformele guvernamentale
» Din CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI : Concurs de lectură
Cartea verde privind strategia europeană în materie de deșeuri de plastic aflate în mediul înconjurător
» Din BLOGURILE EUROPE DIRECT: Euro-mărțișoare 2013
» Din CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI : Ziua Europei 2012 la Botoşani
» Din COMISIA EUROPEANă : Proiectul „IRIS III”: 5 milioane Euro, Dunărea şi România
» Din BLOGURILE EUROPE DIRECT: Super Euro Direct, 17 mai
» Din CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI : Drepturile dumneavoastră în calitate de consumator
Broşură editată de Comisia Europeană
» Din COMISIA EUROPEANă : Şcoala cu clasele I–VIII Româneşti, Botoşani a primit Certificatul European Language Label
Azi, la Reprezentanţa Comisiei Europene
» Din ULTIMA ORA: Audierea lui Dacian Cioloş
La Parlamentul European
» Din ULTIMA ORA: Preambul: Audierea lui Dacian Cioloş
» Din MAI 2009: Expoziţia virtuală STUDE
» Din APRILIE 2009: Parteneriate europene
» Din MARTIE 2009: Ştafeta TINERI UNIŢI DIRECT SPRE EUROPA
Comunicat de lansare
» Din MARTIE 2009: Discuţie on-line cu Comisarul Meglena Kuneva
Despre drepturile consumatorilor
» Din MARTIE 2009: Conferinţa de presă
De Ziua Consumatorilor
» Din MARTIE 2009: Martisoare electorale europene
Acţiune a Centrului Europe Direct Botoşani sub deviza: Alegeri Europene - TU DECIZI!
» Din FEBRUARIE 2009: Seminar la Hotel Hilton Bucureşti
Centrele de informare EUROPE DIRECT
Unica responsabilitate pentru continutul site-ului revine autorilor, iar Comisia Europeana nu este raspunzatoare pentru utilizarea sub orice forma a informatiilor continute in site.