Context
În fiecare an, zeci de mii de cetățeni ai UE sunt învinuiți de săvârșirea unor infracțiuni sau condamnați în alt stat membru al Uniunii Europene. Adesea, instanțele penale ordonă arestarea preventivă a nerezidenților până la începerea procesului, deoarece există temerea că aceștia vor fugi și nu se vor întoarce pentru a lua parte la proces. Într-o situație similară, o persoană suspectată rezidentă în țara respectivă ar beneficia, de multe ori, de o măsură de supraveghere judiciară mai puțin coercitivă, cum ar fi prezentarea la un post de poliție sau interdicția de a călători.
Deciziile-cadru trebuie considerate drept un pachet legislativ coerent și complementar care abordează problema detenției cetățenilor UE în alte state membre și care are potențialul de a conduce la o reducere a măsurilor de arest preventiv sau la facilitarea reintegrării sociale a deținuților în context transfrontalier. În realitate, există legături operaționale între cele trei decizii-cadru, dar și între aceste decizii-cadru și Decizia-cadru privind mandatul european de arestare.
În iunie 2011, Comisia a prezentat o Carte verde privind detenția, în care s-a evaluat modul în care condițiile de arest preventiv și de detenție afectează încrederea reciprocă și cooperarea judiciară eficientă între statele membre și, în sens mai larg, rolul pe care UE ar trebui să îl aibă în acest domeniu ( IP/11/702).
Evaluarea numeroaselor răspunsuri la cartea verde au evidențiat că este importantă, în primul rând, transpunerea adecvată și în timp util a legislației UE existente în materie de îmbunătățire a alternativelor la detenție.
| 
, 14 au transpus 