acasa | contact
EuropeDirect Info Europe Direct
EUROCONSUMATORI » falsele oferte gratuite, publicitatea de tip capcană și deturnare”


Comisia Europeană a definit o serie de acțiuni menite să combată în întreaga UE practicile comerciale agresive, cum ar fi falsele oferte „gratuite”, publicitatea de tip „capcană și deturnare” la produse care nu pot fi furnizate și îndemnurile adresate copiilor. La cinci ani de la intrarea în vigoare a Directivei privind practicile comerciale neloiale , Comisia a reexaminat aplicarea acesteia și a anunțat măsuri de intensificare a procesului de asigurare a respectării normelor, în vederea sporirii încrederii cetățenilor atunci când fac cumpărături pe piața internă a Europei.

 

Inițiativa se înscrie în eforturile de stimulare a încrederii consumatorilor, depuse de Comisie în conformitate cu Agenda consumatorului european (IP/12/491). Atunci când fac cumpărături online în alte state ale UE, consumatorii pot alege dintr-o paletă de produse de până la 16 ori mai mare, dar 60 % din consumatori nu profită încă de acest avantaj. Prin urmare, consumatorii nu beneficiază pe deplin de varietatea de alegere și de prețurile mai mici existente pe piața unică. Sporirea încrederii consumatorilor printr-o asigurare mai atentă a respectării normelor poate da un impuls major creșterii economice în Europa. Studiile sunt concludente în acest sens: numărul consumatorilor interesați să facă cumpărături transfrontaliere și dispuși să cheltuiască mai mulți bani la nivel transfrontalier a crescut față de 2006, când normele UE nu intraseră încă în vigoare.

 
 

Cheltuielile de consum reprezintă 56 % din PIB-ul UE, dar lipsa de încredere a consumatorilor atunci când e vorba să cumpere din alte state ale UE înseamnă că nu valorificăm încă piața unică la întregul său potențial”, a declarat dna Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisarul UE pentru justiție. „Dispunem de o legislație adecvată în materie de protecție a consumatorilor, însă trebuie să ne asigurăm că respectarea acesteia este controlată mai bine, cu deosebire în cazurile transfrontaliere. Îmi doresc să nu existe nicio toleranță pentru comercianții necinstiți, astfel încât consumatorii să știe exact ce cumpără și să nu fie escrocați. De aceea este necesară o abordare uniformă pentru asigurarea respectării aceluiași set de norme.”

 
 

Datorită Directivei privind practicile comerciale neloiale, organizațiile naționale de protecție a consumatorilor au fost în măsură să descurajeze o gamă largă de practici comerciale neloiale, cum ar fi furnizarea unor informații mincinoase consumatorilor sau utilizarea unor tehnici agresive de influențare a alegerilor acestora. Înlocuind 27 de cadre normative naționale cu un singur set de norme, directiva a simplificat normele de combatere a practicilor comerciale neloiale și a permis consumatorilor să își cunoască drepturile, indiferent statul membru UE în care își fac cumpărăturile. Însă atât în rândul consumatorilor, cât și al comercianților persistă o incertitudine în ceea ce privește modul în care diferitele organisme naționale competente vor asigura respectarea acestor norme.

Patru din cinci consumatori online din UE (81 %) au folosit serviciile unui site de comparare a prețurilor în 2010. Însă instrumentele de acest gen pot contribui la stimularea încrederii consumatorilor numai dacă informațiile pe care le furnizează sunt clare și exacte, ceea ce nu este întotdeauna cazul în prezent. Diverse părți interesate au semnalat probleme cu site-urile de comparare a prețurile, cum ar fi lipsa de transparență și caracterul incomplet al informațiilor furnizate.

Mai mult, problemele recurente sau practicile comerciale emergente, cum ar fi cele care se desfășoară în mediul online, au deseori o dimensiune transfrontalieră și ridică aceleași semne de întrebare pentru autoritățile naționale de asigurare a respectării legislației. Din acest motiv este nevoie de o abordare mai coerentă în ceea ce privește asigurarea respectării legislației.

Pentru a da un exemplu, un important actor de pe piața echipamentelor electronice a fost amendat de o autoritate națională de asigurare a respectării legislației pentru că a oferit cumpărătorilor 2 ani de garanție cu plată pentru produsele sale, în ciuda faptului că legislația UE prevede dreptul consumatorilor de a beneficia de acest serviciu în mod gratuit. Dat fiind că preocupări similare au fost semnalate și în alte state membre, doamna vicepreședinte Viviane Reding a scris tuturor miniștrilor responsabili în domeniul consumatorilor pentru a le atrage atenția asupra cazului și pentru a le solicita informații cu privire la măsurile întreprinse la nivel național în scopul asigurării respectării legislației. Din răspunsurile primite a reieșit o lipsă de coerență în ceea ce privește interpretarea și asigurarea respectării Directivei de către autoritățile naționale.

 
 

Comisia va încerca, așadar, să joace un rol mai important în consolidarea cooperării dintre organismele naționale de asigurare a respectării legislației, prin următoarele acțiuni:

  • consolidarea eficienței rețelei europene de protecție a consumatorilorși continuarea demersului de promovare a unor acțiuni coordonate de asigurare a respectării legislației („acțiuni de verificare”);
  • sprijinirea statelor membre în asigurarea unei aplicări eficace a directivei, prin furnizarea de orientări și schimb de bune practici;
  • dezvoltarea unor indicatori de asigurare a respectării legislației, în vederea detectării lacunelor și a deficiențelor care necesită anchete și/sau măsuri corective ulterioare;
  • introducerea unor ateliere tematice periodice între autoritățile naționale de asigurare a respectării legislației și organizarea unor cursuri de formare pentru autoritățile de asigurare a respectării legislației și magistrați.

S-a constatat că principalele sectoare în care consumatorii continuă să fie dezavantajați și în care este nevoie de eforturi suplimentare sunt turismul și transporturile, sectorul produselor digitale, serviciile financiare și piețele imobiliare. În plus, autoritățile însărcinate cu asigurarea respectării legislației trebuie să examineze cu mai multă atenție invocarea de către comercianții cu amănuntul a considerentelor „de mediu” și „ecologice” în practicile lor comerciale, afirmațiile făcute de aceștia în acest context fiind adesea foarte generale, vagi și nu întotdeauna utilizate în mod responsabil.

 
 

Context

În Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale , adoptată în 2005, sunt stabilite norme armonizate de combatere a practicilor comerciale neloiale. În ceea ce îi privește pe consumatori, se asigură faptul că aceștia nu sunt induși în eroare sau expuși unor tehnici agresive de comercializare și că orice afirmație făcută de comercianți în UE este clară, exactă și justificată, permițând consumatorilor să facă alegeri pertinente în cunoștință de cauză. De asemenea, directiva urmărește să asigure, să promoveze și să protejeze concurența loială în domeniul practicilor comerciale. Având o sferă largă de aplicare, directiva se aplică în toate sectoarele economice.

Ea cuprinde și dispoziții specifice prin care se previne exploatarea consumatorilor vulnerabili, cum ar fi copiii. Directiva conține, de asemenea, o „listă neagră” a practicilor precum „publicitatea-capcană” și „falsele oferte gratuite”, practici interzise în toate circumstanțele.

În raport, statele membre și părțile interesate au semnalat faptul că aplicarea corespunzătoare a legislației riscă să fie subminată de lipsa de resurse, de complexitatea procedurilor interne și de lipsa unor sancțiuni disuasive.

Summitul european dedicat consumatorilor din 18-19 martie 2013, care este organizat de Comisie, va constitui un prilej de dezbatere, cu toate părțile interesate, a unor soluții concrete de îmbunătățire a modului de asigurare a respectării drepturilor consumatorilor, în interiorul granițelor naționale și dincolo de acestea, și de analizare a modalităților de furnizare a unor răspunsuri eficace la cazurile cu relevanță pentru UE survenite în piața unică.

 
 

Persoane de contact:

Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)

Natasha Bertaud (+32 2 296 74 56)

 

Pagini Utile

Adaugat: Vineri, 15 Martie 2013, 18:12:35
Autori: CE


» Comenteaza

Alte articole din Euroconsumatori:

» Un european din trei se declară nemulţumit de companiile de electricitate şi gaz.
» Tarife mai reduse pentru serviciile de roaming, începând cu 1 iulie 2009
» Undă verde pentru liberalizarea pieţei de energie electrică şi a gazelor naturale
» Rezerve minime de petrol şi produse petroliere
» Sondaj - chestionar Ziua Consumatorilor - răspunsuri
» Ziua Consumatorilor 2010
» COMUNICAT DE PRESA - ACER
» Sondaj între tinerii botoşăneni: Suntem consumatori europeni?
» Audio - Întrebări APC Botoşani şi răspunsuri la Roşia Montană
» Noi regulamente privind aditivii
» Introducerea ţigărilor cu „capacitate redusă de incendiere” (CRC)
» Noi reguli de etichetare pentru sucuri şi nectaruri
» Buletin Euro-Consumatori Botoşani
» GHIDUL CONSUMATORULUI pentru UEFA EURO2012 POLONIA ŞI UCRAINA
» Noua Agendă a consumatorilor europeni
» Un plan pentru o mai bună protecţie a consumatorilor
» Calatorind prin Europa 2012 - 2013
» Calatorind prin Europa 2012 - 2013
» Scandalul cărnii de cal în atenția Comisiei Europene și a Parlamentului European
» UE vine în sprijinul consumatorilor de produse ecologice
» Peste 3.000 de terapii noi pentru cancer se află în cercetare şi dezvoltare
» Drepturile consumatorilor în călătoria cu avionul
» PE şi protecţia consumatorilor de credite
» Consumatori: Cum alegem ouăle, carnea de miel si cozonacul?
» Recomandări de la Comisia Europeană privind mecanismele de acțiune colectivă în despăgubire în statele membre
» Probleme ale consumatorilor la nivel european, național și local
» Sesiune de informare la Intercontinental: pachet de norme mai inteligente pentru alimente mai sigure
» Sondaj UE: Românii nu prea cred în ce scrie pe etrichete
» Grafice: Drepturi noi pentru 120 de milioane de turiști în Europa
» Lista companiilor aeriene cu interdicții și restricții de zbor în UE
» TABEL - De la 11 iulie pe piața UE: Regulamentul privind produsele cosmetice
» Energia: o aprovizionare sigură şi durabilă, la preţuri corecte
» Măsuri împotriva creșterii prețurilor și costurilor energiei
» Raport privind alimentația în școlile din UE
» Cardul european de asigurări de sănătate
» Campania Fii un pacient activ!
» Cum să închiriezi o cameră de hotel în Uniunea Europeană

Comentarii:

Travispl a scris, Joi, 12 Noiembrie 2015, 08:57:46 :

This is a very great clause.
For buy best meds click to http://ditropan-xl.tophostforfree.com site.

PetrA.E. a scris, Marti, 05 Ianuarie 2016, 03:36:45 :

I have learned a lot of new of informative.
We offer best medicines in order maxaquin shop.

DanielO.Z. a scris, Marti, 05 Ianuarie 2016, 04:05:00 :

I got learned a lot of cognitive.
Purchase low meds you can on pharmacy

BeskinB.F. a scris, Luni, 25 Ianuarie 2016, 15:46:42 :

It`s is a very informative paper.
In our someone-my-paper.fast-page.org you can buy cheap homework work with 100% quality.

JaineV.H. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 04:20:30 :

I found learned a lot of of informative.
Cheapest without prescr medicines in epogen site.

BorisK.P. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 05:11:39 :

It`s is a very interesting article.
We offer best drugs in cheap sinemet shop.

NailO.I. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 05:33:18 :

I received many of of informative.
For purchase good drugs click to buy herbolax website.

GeorgeT.C. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 06:05:41 :

I have much of new things.
We offer good drug in lozol online shop.

StemX.Y. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 06:55:30 :

It`s is a very interesting article.
Buy cheap med you can on lidocaine

DanielV.A. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 17:09:38 :

I found much of cognitive.
We offer good medicines in synthroid shop. In our on line medication good price for medicines. See more to minipress online blog. In Apteka best price for medicines. See more to triphala site.

Alte articole
» Din EUROPARLAMENT: Galerii foto - Parlamentul European
» Din EUROPARLAMENT: Infografice - Parlamentul European
» Din CăUTăM PARTENERI : Greece: Crisis Observatory
» Din BLOGURILE EUROPE DIRECT: Ziua Europei cu Reţeaua Europe Direct România
» Din CETățENIA EUROPEANă: Implicarea reprezentanților lucrătorilor și angajatorilor (partenerii sociali) în reformele guvernamentale
» Din CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI : Concurs de lectură
Cartea verde privind strategia europeană în materie de deșeuri de plastic aflate în mediul înconjurător
» Din BLOGURILE EUROPE DIRECT: Euro-mărțișoare 2013
» Din CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI : Ziua Europei 2012 la Botoşani
» Din COMISIA EUROPEANă : Proiectul „IRIS III”: 5 milioane Euro, Dunărea şi România
» Din BLOGURILE EUROPE DIRECT: Super Euro Direct, 17 mai
» Din CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI : Drepturile dumneavoastră în calitate de consumator
Broşură editată de Comisia Europeană
» Din COMISIA EUROPEANă : Şcoala cu clasele I–VIII Româneşti, Botoşani a primit Certificatul European Language Label
Azi, la Reprezentanţa Comisiei Europene
» Din ULTIMA ORA: Audierea lui Dacian Cioloş
La Parlamentul European
» Din ULTIMA ORA: Preambul: Audierea lui Dacian Cioloş
» Din MAI 2009: Expoziţia virtuală STUDE
» Din APRILIE 2009: Parteneriate europene
» Din MARTIE 2009: Ştafeta TINERI UNIŢI DIRECT SPRE EUROPA
Comunicat de lansare
» Din MARTIE 2009: Discuţie on-line cu Comisarul Meglena Kuneva
Despre drepturile consumatorilor
» Din MARTIE 2009: Conferinţa de presă
De Ziua Consumatorilor
» Din MARTIE 2009: Martisoare electorale europene
Acţiune a Centrului Europe Direct Botoşani sub deviza: Alegeri Europene - TU DECIZI!
» Din FEBRUARIE 2009: Seminar la Hotel Hilton Bucureşti
Centrele de informare EUROPE DIRECT
Unica responsabilitate pentru continutul site-ului revine autorilor, iar Comisia Europeana nu este raspunzatoare pentru utilizarea sub orice forma a informatiilor continute in site.