CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI » AMICI PENTRU BUNICI – nepoţi pentru o zi
În săptămâna ,,Şcoala altfel“, elevii din clasele a II-a C Step by Step şi a III-a C Step by Step, de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 12 Botoşani, coordonaţi de prof. Gabi Ţurcanu, prof. Lăcrămioara Balan, prof. Iulia Călugăreanu şi prof. Ovidiu Aparaschivei au derulat proiectul AMICI pentru BUNICI – nepoţi pentru o zi.
Între multe activităţi ale proiectului ieri, miercuri, 4 aprilie, a fost efectuată o vizită a elevilor, însoţiţi de un grup de părinţi şi cadre didactice, la persoanele vârstnice de la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Suliţa. Coordonati de cadrele didactice şi sprijiniti de părinţi, copiii au confectionat materiale pe teme pascale, iar părintii au donat alimente şi au pregatit, împreună cu copiii, pachete pe care le-au oferit bătrânilor şi celor aflaţi în nevoi de la unitatea vizitată. Copiii au susţinut apoi un scurt program artistic ce a cuprins cântece, poezii şi dansuri, prin care au adus un zâmbet pe chipurile brăzdate de ani ale celor care le-au devenit „bunici pentru o zi”. Ei au fost răsplătiţi, în final, cu mulţumiri din partea beneficiarilor, a directorului unităţii, Dr. Eduard Gurău şi li s-a oferit o scurtă excursie la Iazul Dracşani – unde explicaţiile au fost date de însuşi primarul comunei, Costinel Ciubotariu.
- Sunt acţiuni care încearcă să marcheze Anul European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii, prin care s-a urmărit formarea de responsabilitate, respect şi atitudine pozitivă faţă de persoanele vârstnice, prin dezvoltarea aptitudinilor artistice, a spiritului de lucru în echipă precum şi punerea în valoare a imaginaţiei şi creativităţii elevilor - a declarat prof. Gabi Ţurcanu, unul dintre iniţiatori.
Activităţile propuse au fost susţinute de comitetele de părinţi ale celor două clase, de Centrul Europe Direct Botoşani, reprezentat de coordonator, Radu Căjvăneanu şi de conducerea şcolii – director Prof. Maria Bodaş şi Gianina Drăguşanu.
În perioada 9-13 aprilie 2012, la Cinematograful Unirea, cu sprijinul Europe Direct Botoşani, va fi amenajată o expoziţie de fotografie cu imaginile surprinse pe parcursul acţiunilor desfăşurate.
- Prin activitatea de azi am creat punţi de comunicare între generaţii, iar vizita a acţionat ca un catalizator pentru dezvoltarea potenţialului uman, în spiritul demnităţii şi solidarităţii – au conchis organizatorii. Am dăruit din puritatea şi inocenţa copilăriei, lumină şi speranţă acestor persoane cu care soarta, poate, nu a fost foarte generoasă. Sperăm că am mângâiat, fie şi pentru o clipă măcar, sufletele lor îngândurate şi uitate parcă de timp, că am adus un zâmbet pe feţele acestor ,,trecători prin viaţă” , că am fost nepoţii pe care şi i-ar fi dorit alături.
Galerie foto:
https://plus.google.com/photos/105670496466333076092/albums/5727809820086160753?authkey=CIngnOTY4ar-owE
Listă video:
http://www.youtube.com/playlist?list=PL6CC7F5D89FCF6317
Adaugat: Joi, 05 Aprilie 2012, 08:06:14
Autori: MC
MedverT.T. a scris, Marti, 23 Februarie 2016, 17:06:21 :
I found learned a lot of new things.
We offer cheapest drug in
cheap benzacac shop. In our online medication best cost for drugs. See more to
remeron online website. In our on-line medicine chest cheap price for drugs. See more to
buy quinine online shop.